MICROINTREPRINDERI

  1. Modificarea plafoanelor micro la 250.000 euro pentru 2025 si 100.000 euro incepand cu anul 2026.

De asemenea, se clarifica modul in care se vor aplica plafoanele: pentru anul fiscal 2025, limita veniturilor realizate reprezentand echivalentul in lei a 250.000 euro, respectiv echivalentul in lei a 100.000 euro incepand cu 1 ianuarie 2026, se verifica pe baza veniturilor realizate de catre persoana juridica la data de 31 decembrie 2024, respectiv la 31 decembrie 2025.

Conditia referitoare la ponderea veniturilor din consultanta si/sau management in veniturile totale, de la data de 31 decembrie 2024, nu se aplica pentru calculul limitei de 250.000 euro.

Astfel, daca la 31 decembrie 2024 o microintreprindere a avut venituri care depasesc 250.000 euro, din 2025 trece la profit. Daca in 2025 microintreprinderea obtine venituri care depasesc 100.000 euro, trece la profit din 2026.

 

  1. Se elimina una dintre conditiile de incadrare la microintreprindere, aceea de a nu avea venituri din consultanta si management mai mult de 20% din veniturile totale.

 

  1. Actualizarea listei de coduri CAEN (Rev. 3) pentru care se aplica 3% cu codurile din lista de mai jos:

6210 – Activitati de realizare a softului la comanda (software orientat client), anterior era 6201.

6290 – Alte activitati de servicii privind tehnologia informatiei (anterior 6209).

5611 – Restaurante (anterior sub cod 5610).

5612 – Activitati ale unitatilor mobile de alimentatie (anterior 5621 – Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente).

5622 – Alte servicii de alimentatie n.c.a. (anterior 5629).

 

  1. Dividende – se majoreaza cota de impozitare a veniturilor din dividende de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite incepand cu 2025.

 

SALARII, CONTRIBUTII SOCIALE SI IMPOZITUL PE VENITURI

  1. Salariul minim brut pe anul 2025 creste cu aproape 10% la 4.050 lei brut. Dupa plata impozitului si contributiilor, angajatii vor primi net aprox. 2.574 lei. Salariul minim brut in constructii ramane 4.582 lei, insa fara facilitati, iar cele din agricultura si industria alimentara vor fi similare cu cel standard: 4.050 lei.

 

  1. Plafoanele de venituri pentru 2025 pentru cei care au activitati independente, dobanzi, dividende, chirii etc.

Avand in vedere marirea salariului minim la 4.050 lei, persoanele care au activitati independente vor plati contributiile in 2026 pentru veniturile anului 2025 plafonat:

  • Pentru CASS (10%) – intre 6-60 de salarii minime (24.300 – 243.000 lei).
  • Pentru CAS avem 12 (48.600 lei) si 24 de salarii minime (97.200 lei).

In cazul persoanelor care au venituri din investitii (cum sunt dividendele), se va plati CASS plafonat la 6, 12 si 24 de salarii minime in 2026, pentru veniturile anului 2025.

Pentru veniturile anului 2024, salariul minim luat in calcul pentru plata CAS si CASS este 3.300 lei. Declaratia unica 2025 trebuie depusa pana la 25 mai.

 

  1. In cazul PFA s-au produs schimbari in privinta platii CASS (10%). Plafonul la care se plateste este intre 6-60 salarii minime (19.800 – 198.000 lei), adica se plateste 10% pentru orice valoare in acest interval. In cazul contributiilor CAS, plafoanele raman la fel ca in 2024: 12 si 24 de salarii minime (39.600 lei si 78.200 lei).

 

  1. Plata CASS daca ai venituri din activitati independente, cu anumite exceptii. Mai exact, chiar daca veniturile sunt sub 19.800 lei, trebuie platit CASS la plafonul minim. Nu se datoreaza CASS daca sunt venituri:
  • din salarii si venituri asimilate salariilor la un nivel cel putin egal cu 6 salarii minime brute, in vigoare in perioada in care au fost realizate veniturile;
  • sau cele prevazute la art. 155 pentru care datoreaza contributia CASS la un nivel cel putin egal cu 6 salarii minime brute: venituri din drepturi de proprietate intelectuala; venituri din asocierea cu o persoana juridica, venituri din cedarea folosintei bunurilor; venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura; venituri din investitii; venituri din alte surse.

 

  1. Daca in cursul anului 2024, persoanele fizice realizeaza venituri din contracte de activitate sportiva de la mai multi platitori de venituri si CASS retinuta la sursa este mai mare decat cea corespunzatoare unei baze de calcul egale cu nivelul de 60 de salarii minime brute (198.000 lei), acestea au obligatia recalcularii CASS prin depunerea declaratiei unice pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a veniturilor. Pentru diferenta de contributie de rezultata in plus in urma recalcularii, persoana fizica are obligatia declararii si platii impozitului pe venit.

 

  1. O alta noutate este ca veniturile din investitii (chirii, dobanzi etc.) nu se mai cumuleaza cu celelalte din activitati independente. Astfel, pentru acestea se plateste separat CASS plafonat la 6, 12 si 24 de salarii minime (19.800 lei, 39.600 lei si 79.200 lei).

 

  1. Noua Declaratie unica 2025 nu va mai avea capitolul dedicat estimarilor.

De asemenea, obligatia depunerii in anul curent a Declaratiei unice (formular 212) in cazul celor care in cursul anului fiscal incep sau inceteaza o activitate, precum si cei care intrerup temporar activitatea sau intra in suspendare temporara a activitatii a fost eliminata.

 

  1. Se elimina facilitatile in IT, constructii, agricultura si industria alimentara din ianuarie 2025.

 

  1. Se reinstituie impozitul pe constructii de 1% („taxa pe stalp”), datorat de:
  • persoanele juridice romane, cu exceptia institutiilor publice, institutelor nationale de cercetare-dezvoltare, asociatiilor, fundatiilor si a celorlalte persoane juridice fara scop patrimonial, potrivit legilor de organizare si functionare;
  • persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania;
  • persoanele juridice cu sediul social in Romania infiintate potrivit legislatiei europene.

Constructiile sunt cele prevazute de grupa 1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe.

Impozitul se calculeaza prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii constructiilor existente in patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, inclusiv in situatia in care sunt inchiriate, luate in administrare/concesiune sau in folosinta.

Impozitul se va achita in doua rate egale, pana la datele de 30 iunie si 31 octombrie.

 

  1. Raportarea SAF-T – incepand din 2025 trebuie depus formularul 406 si de catre contribuabilii mici. De mentionat ca acestia vor beneficia de urmatoarea perioada de gratie:
  • 6 luni pentru prima raportare, 5 luni pentru a doua raportare, 4 luni pentru a treia raportare, 3 luni pentru a patra raportare, 2 luni pentru a cincea raportare pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere lunara a fisierului SAF-T;
  • 3 luni pentru prima raportare pentru contribuabilii care au obligatia de transmitere trimestriala a fisierului SAF-T.

ONG-urile, asociatiile de proprietari si bisericile trebuie sa depuna SAF-T de la 1 ianuarie 2025, dar deocamdata tehnic nu este posibil.

 

  1. In privinta sistemului RO e-FACTURA B2C (facturile emise catre persoane fizice) devine obligatorie de la 1 ianuarie 2025. In privinta utilizarii CNP-ului pe factura, aceasta va fi optionala. Daca persoana fizica nu ofera un CNP, atunci vor fi trecute 13 zerouri.

 

  1. Pentru RO e-TVA s-a amanat de la 1 ianuarie 2025 la 1 iulie 2025 obligatia persoanelor impozabile de transmitere a rezultatului verificarilor realizate asupra diferentelor comunicate prin „Notificarea de conformare RO e-TVA” de catre ANAF, implicit a sanctiunii pentru neindeplinirea acestei obligatii.

 

  1. In cazul sistemului e-Transport s-a amanat intrarea in vigoare pentru operatorii economici autorizati (AEO) pana la 31 martie 2025.

 

ACCIZE

  1. Accizele la bauturile spirtoase si vinuri spumante au crescut cu 4,4% de la 1 ianuarie 2025.

 

  1. Acciza la benzina si motorina a crescut de la 1 ianuarie 2025 cu 6,12%. Pretul benzinei s-a majorat cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani.

 

  1. Impozitul pe profit – sunt exceptati contribuabilii din domeniul bancar (institutiile de credit) si din domeniul petrolier care platesc impozite suplimentare pe cifra de afaceri, in acelasi timp cu impozitul pe profit, de la plata impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), pentru evitarea dublei impuneri.

De asemenea, pentru impozitele suplimentare pe cifra de afaceri, sunt aduse clarificari pentru plata acestora, in cazul in care contribuabilii sunt parte a unui grup fiscal.

 

  1. Pentru contractele de inchiriere incheiate incepand cu 1 ianuarie 2025, precum si pentru actele de modificare a acestora, daca bunul este detinut in comun, trebuie sa se desemneze proprietarul, uzufructuarul sau alt detinator legal care sa indeplineasca obligatia inregistrarii contractului incheiat intre parti. In acest sens, acestia trebuie sa depuna la ANAF o cerere.

 

  1. A aparut o noua norma tranzitorie de clarificare a regimului fiscal aplicabil, precum si a obligatiilor de declarare, calcul si plata a impozitului pe venit in cazul chiriilor platite de persoane juridice sau alte entitati care au obligatia de a conduce evidenta contabila, in cazul in care chiria, aferenta unei perioade contractuale ulterioare datei de 1 ianuarie 2024, a fost platita in avans pana la data de 31 decembrie 2023 inclusiv. In acest caz, obligatia de declarare, calcul si plata a impozitului pe venit revine proprietarului, uzufructuarului sau altor detinatori legali pentru fiecare an fiscal corespunzator perioadei contractuale.

S-au reglementat si regulile privind calculul si declararea impozitului pe venit in cazul veniturilor din chirii platite de persoane juridice sau alte entitati care au obligatia de a conduce evidenta contabila, in situatia in care venitul este platit exclusiv in natura, precum si in cazul sumelor reprezentand garantie, utilizata pentru plata chiriei stabilita prin contract. In aceste situatii obligatiile de stabilire a venitului net anual, de calcul, declarare si plata a impozitului revin proprietarului, uzufructuarului sau altui detinator legal prin depunerea declaratiei unice, pana la data de 25 mai inclusiv a anului urmator celui de realizare a venitului.

 

  1. Contabilii trebuie sa faca lunar balanta de verificare pentru verificarea inregistrarii corecte in contabilitate a operatiunilor efectuate.

 

  1. Romanii care au deschis puncte gastronomice locale vor trebui sa-si declare veniturile prin declaratia unica. Un ordin al Ministerului Agriculturii (444/2024) prevede faptul ca in cazul acestor persoane se stabileste o norma de venit.

 

  1. Romanii care realizeaza venituri din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala (intre una si 5 camere), indiferent de numarul de locuinte in care sunt situate acestea, datoreaza un impozit pe venitul stabilit ca norma anuala de venit. Nivelul normelor anuale de venit corespunzatoare unei camere de inchiriat in scop turistic, in locuinte proprietate personala este stabilit pe categorii de localitati, in functie de amplasamentul locuintei, pentru anul 2025.
Recent Posts
0
Impozit special bunuri imobile si mobileRaportarea SAF-T